Ce este normalitatea și cum o trăim?!?

Imediat ce m-am gandit la acest subiect, mi-a venim în minte cartea scrisă de Hannah Green, “Nu ţi-am promis niciodată o gradină de trandafiri”, şi discursul psihoterapeutei Fried de la finalul romanului, când spunea pacientei sale cât de usor este sa te laşi pradă bolii psihice în loc să lupţi să îti pastrezi contactul cu realitatea şi astfel, să atingi o anumita stare de normalitate.

Pentru mine, normalitatea este o luptă continuă pentru a nu cădea în ceea ce ne este accesibil tuturor, o evadare într-o lume plină de fantasme, în care orice este posibil, și în care nu trebuie sa respectăm nici o regulă.

Veţi spune, despre ce reguli e vorba?

Despre acele reguli care ne sunt impuse de societate tocmai pentru a ne da repere, limite, în care sa ne desfăsurăm şi să ne dezvoltăm...., pentru că un spatiu deschis, ne crează o nesigurantă şi o teamă de necunoscut care poate face ca fantasmele şi temerile noastre cele mai mari, să “devină” realitate. Nu trebuie sa ignorăm nici acea nevoie a  fiinţei umane de a fi liberă sau de a se simţi liberă dar să nu uităm că măsura este cea care trebuie sa conteze în toate.

Mediul în care ne dezvoltăm de mici, valorile pe care ni le însuşim de la cei din jur dar şi modelele pe care ni le alegem, contribuie la construirea unei identităţi de sine dar si o constientizare a propriei valori ce ne va ajuta să ne trăim viaţa în comunitate, fără ostilitate, violenţă, raţionalizând asupra propriei existenţe dar şi a existenţei celuilalt.

Normalitatea mai poate să însemne şi o capacitate internă de a aprecia şi a recunoaste subiectivitatea separată a celor din jurul nostru; putinţa de a accepta că suntem diferiţi si că avem dreptul la pareri diferite.  Astfel,  problematizarea în relaţie cu propria identitate ne pune în situaţia de a lua un contact direct cu limitele pe care le avem.

Prin momente dificile sau perioade de criza trecem cu toţii – și aici pot mentiona pierderile din vieţile noastre, de persoane sau chiar de obiecte dar și de statut - ceea ce ne diferenţiază este tocmai modul în care reacţionăm la aceste pierderi sau modul în care gestionăm aceste situaţii de criză, ce pot face ca o persoană să trăiască pierderea ca pe ceva “natural”, prin doliu, sau, total diferit, ajungându-se la decompensări, apărând patologii severe ce împiedică individul să meargă înainte, afectând relaţiile, calitatea propriei vieti dar şi a apropiaţilor.