Suferinţa psihică afectează copii, adolescenţii, adulţii, indiferent de gen, varstă sau culoarea pielii.
Aflați mai multeSuferinţa psihică se remarcă la adulţi în momentul în care le blochează, pe de o parte, potenţialul de a trăi experienţa fericirii alături de partenerii, familiile şi prietenii lor, şi pe de altă parte când le împiedică succesul şi împlinirea în cadrul activităţii lor profesionale şi al sarcinilor normale ale vieţii de zi cu zi.
Aflați mai multe"O singură ființă nu e lângă tine și tot pamântul e pustiu" - scria Francoise Dolto în cartea sa "Dificultatea de a trăi", scoțând în evidență importanța prezenței mamei în viata copilului, o prezență fizică dar şi psihică, ce-i permite copilului să se dezvolte armonios, simțindu-se demn de iubire și valoros prin el însuși.
Aflați mai multeApelăm la un consilier pentru dezvoltarea personală atunci când dorim să valorificăm şi să dezvoltăm resursele şi potențialul propriu.
Aflați mai multe