Câteva cuvinte despre parentalitate

Parentalitatea implică mult mai multe aspecte decât a fi părinte!

Procesul de parentalizare presupune la început un copil imaginar, pentru că acesta începe odată cu dorința de a avea un copil, se derulează apoi în timpul nașterii și se dezvoltă şi după nașterea copilului. 

Mai simplu spus, parentalitatea este constuită din reprezentări mentale, afecte, dorințe și comportamente ale părinților față de copilul lor - care poate fi doar în stadiul de proiect ("lucrăm la proiectul bebe"), sau deja născut. 

Acest copil imaginar este rodul istoriei transgenerationale a mamei şi a tatălui, istorie care reprezintă un mandat al destinului copilului. 

Copilul este purtătorul imaginarului părinților lui, şi pentru că în zilele noastre, sunt din ce în ce mai puțini copii într-o familie, acest copil ajunge să poarte povara tuturor speranțelor neîmplinite ale părinților.

Da!...pentru a fi părinte, e necesar să i se transmită copilului că este trăit de către părinte ca un copil dorit. Importanța narcisismului primar descris de către S. Freud este astfel fundamental şi „cine a fost preferatul necontestat al mamei păstrează pentru tot restul vieții acel sentiment de învingător, acea încredere în succes, care, nu rareori, atrage după sine succesul”. (Freud, 2017, 316.)

Tot ceea ce constituie realitatea internă a părintelui se va "observa" în interacțiunile cu bebeluşul, apoi cu copilul şi va contribui la modalitățile de ataşament ale copilului mic față de mama sa, dar şi față de tatăl său şi de restul familiei. Acestea sunt esențiale în procesele ulterioare de parentalitate, atunci când aceşti copii devin la rândul lor părinți. 

- va urma -